Ştirile Radio Noroc
De astăzi, fiecare tranzacţie efectuată de agenţii economici este monitorizată de Fisc
02 iulie 11:59De astăzi, fiecare tranzacţie efectuată de agenţii economici este monitorizată de Inspectoratul Fiscal. Prevederea a intrat în vigoare ieri, 1 iulie. Astfel, antreprenorii care eliberează facturi fiscale în valoare de peste 100 de mii de lei, vor fi nevoiţi să dea darea de seamă zilnic. Acest lucru va fi posibil prin intermediul unui sistem informaţional automatizat - „Registrul general al facturilor fiscale”. Anul acesta, modificarea se referă numai la antreprenorii care efectuează tranzacţii mai mari de 100 de mii de lei. Începând cu 1 iulie 2013, vor fi declarate zilnic şi tranzacţiile de peste 50 de mii de lei, iar din 2014 - modificarea va deveni obligatorie şi pentru facturile de 10 mii. Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Moldova, Leonid Cerescu, susţine că această decizie va complica activitatea agenţilor economici. Pe de altă parte, șeful Inspectoratului Fiscal, Veaceslav Platon, susţine că statul pierde anual 400 de milioane de lei în urma ascunderii unor tranzacţii economice.
Alte Ştiri::
20 mai 09:09 Republica Moldova se numără printre țările cu cea mai mică toleranță rasială
17 mai 13:27 Apa potabilă din Moldova este poluată în proporţie de 90 %
17 mai 13:27 Sindicatele din Moldova si Italia vor colabora in baza unui acord
17 mai 13:26 Recensamantul din anul 2014 va costa Moldova 90 de mln de lei
16 mai 18:13 A fost facut public proiectul de acord pentru crearea unei noi coalitii parlamentare
16 mai 18:12 Chisinaul va discuta cu BERD şi BEI pentru un nou imprumut
16 mai 18:11 SA „Apă-Canal Chişinău” inchide apa
16 mai 09:30 Comisia Europeană a anunțat că investighează câteva companii petroliere gigant
16 mai 09:30 Curs valutar 16 mai
16 mai 09:29 În pieţele din capitală au apărut căpşuni crescute în Moldova
16 mai 09:29 În ultima lună de primăvară, puful de plop provoacă reacţii alergice
16 mai 09:28 Din acest an doritorii vor putea depune actele la mai multe universitati
16 mai 09:28 Marșul organizat de comunitatea LGBT s-ar putea muta in parcul Valea Morilor
16 mai 09:24 Štefan Füle s-a exprimat critic față de votul de la 3 mai al PLDM și PCRM


