Sindicaliștii amenință cu proteste: sunt nemulțumiți de reforma sistemului de pensii!

Adăugat pe: 1 decembrie 2016, 16:09
cnsm.jpg

Comitetul Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) își exprimă indignarea față de termenul restrâns, pus la dispoziție pentru examinarea proiectului de lege privind reforma sistemului de pensii, care a fost prezentat pentru consultări publice de către Cancelaria de Stat. Potrivit lui Oleg Budza, președintele CNSM, "doar 2 zile pentru examinarea unui proiect de reformă de asemenea anvergură sunt insuficiente, fapt ce compromite principiile unui parteneriat social corect și constructiv. Consultările publice trebuie să aibă loc într-un cerc cât mai larg de cetățeni și în termeni rezonabili", relateză deschide.md. Nedumerirea sindicaliștilor ține și de faptul că o parte din propunerile lor, prezentate anterior, nu au fost luate în considerare. După ce au analizat proiectul de lege înaintat de către Cancelaria de Stat, sindicaliștii au formulat un șir de obiecții și propuneri pentru perfecționarea legislației în acest domeniu și insistă ca acestea să fie puse în discuție la ședința de mâine, 2 decembrie, a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. În cazul în care poziția CNSM nu va fi luată în considerație de nici o platformă de discuție din cadrul dialogului social, sindicaliștii își asumă dreptul la organizarea acțiunilor de protest.

Foto: sindicate.md

 

Autor: Octavian Volcu
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google