Încep dezbaterile în Parlamentul britanic asupra declanșării Brexit-ului

Adăugat pe: 31 ianuarie 2017, 09:24
20.jpg

Parlamentul britanic ia în dezbatere cu începere de marți la amiază proiectul de lege vizând autorizarea guvernului de a lansa negocierile cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană, potrivit AFP.


Intitulat "Proiect de lege al Uniunii Europene (notificarea retragerii)", documentul — foarte scurt și publicat joi — cere parlamentarilor să "confere primului ministru puterea de a notifica, potrivit art.50 al Tratatului Uniunii Europene, intenția Regatului Unit de a se retrage din UE". Examinarea acestui text în fața Camerei Comunelor începe marți și continuă miercuri, înaintea altor trei noi zile de dezbateri în 6, 7 și 8 februarie, care ar urma să se încheie printr-un vot, potrivit guvernului.

 

Dacă textul este scurt și ar putea — teoretic — să fie aprobat rapid, cum dorește executivul, el a antrenat deja depunerea a cinci "amendamente motivate" care vizează să împiedice adoptarea acestui proiect de lege. Astfel, se poate citi în două din aceste demersuri, consultabile pe site-ul internet al Parlamentului, că deputații care le-au depus solicită ca proiectul de lege să nu fie studiat întrucât el "eșuează în garantarea apartenenței viitoare a Regatului Unit la piața unică" europeană.

Un alt amendament refuză studierea textului pentru că parlamentele regionale nu vor fi consultate asupra activării art.50.

 

Un al patrulea amendament invită la același lucru din cauza absenței unei "cărți albe" care să conțină strategia Theresei May.Aceasta a acceptat totuși săptămâna trecută publicarea unui document care se inspiră din discursul său din 17 ianuarie în care ea susținuse o rupere "clară și netă" de UE, implicând ieșirea din piața unică în vederea reluării controlului asupra frontierelor țării.Dar, în pofida insistenței liderului opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, ea a refuzat să precizeze o dată la care ar urma să dea curs acestei cereri, scrie Agerpres.

 

Aceste amendamente au puține șanse să-și atingă scopul, Partidul Conservator dispunând de majoritate în camera inferioară a Parlamentului, iar Partidul Laburist — principala formațiune politică de opoziție — promițând să nu blocheze proiectul de lege, notează AFP.

 

Totuși, 60 de pagini de amendamente vizând să nuanțeze proiectul au fost de asemenea depuse și trebuie să fie dezbătute săptămâna viitoare. Ele vizează în special să constrângă guvernul să dea socoteală cu regularitate în fața Parlamentului.

 

Proiectul de lege va fi apoi prezentat în fața Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului, unde noi amendamente vor putea fi de asemenea depuse, înainte de a fi transmis reginei pentru a obține asentimentul regal.

 

"Acesta nu este un proiect de lege pentru a ști dacă Regatul Unit trebuie sau nu să părăsească UE sau cum trebuie să o facă. Este vorba pur și simplu de a aplica o decizie deja luată, un punct de neîntoarcere a fost deja atins", urmează să declare marți ministrul responsabil de Brexit, David Davis, potrivit textului discursului său transmis agențiilor de presă anticipat de serviciile sale. "Noi i-am întrebat pe britanici dacă vor să părăsească UE, iar ei au decis că vor", urmează să adauge el.

 

Acest proiect de lege este o urmare a deciziei Curții Supreme de a obliga guvernul să obțină avizul Parlamentului înainte de a activa art.50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa negocierile asupra ieșirii din UE.

 

Premierul Theresa May a promis să activeze înainte de sfârșitul lunii martie acest articol 50. Guvernul său a afirmat că votul deputaților nu ar trebui să afecteze acest calendar.

Foto: Agerpres

Autor: Ana-Maria
Taguri:
UE | marea britanie
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google