Proiectul legii cu privire la Procuratură în vizorul reprezențanților Comisiei de la Veneția.

Adăugat pe: 5 februarie 2015, 13:50
procuratura MD.jpg

Reprezentanții Comisiei de la Veneția se află într-o vizită de două zile în Republica Moldova. Aceștia au avut deja o întrevedere cu ministrul Justiției în exercițiu, Oleg Efrim, și urmează să aibă întâlniri și cu deputații, informează realitatea.md. Principala temă de discuție este proiectul de lege cu privire la Procuratură, după ce vara trecută deputații au adoptat Concepția de reformare a Procuraturii. Concepția de reformare a Procuraturii prevede, printre altele, că procurorul general ar ma să fie numit de președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, și nu de Parlament cum este în prezent. Mai mult, toți procurorii ar urma să primească de la stat salarii mai mari, dar vor trebui să se specializeze. În același timp, documentul prevede că procurorii care au atins vârsta de pensionare și vor lucra nu vor mai putea primi concomitent salariul şi pensia. Dacă vor alege să rămână în sistem, atunci procurorii vor primi doar salariul. Dacă un procuror va dori să ocupe funcţia de procuror-şef, atunci acest lucru va fi posibil doar prin concurs, iar funcția nu va putea fi deţinută decât 2 mandate consecutive.

Foto: procuratura.md

 

Autor: Octavian Volcu
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google