Proiectul de lege de reformare a Procuraturii Generale corespunde standardelor internaţionale

Adăugat pe: 6 februarie 2015, 11:09
procuratura.jpg

Proiectul de lege de reformare a Procuraturii Generale, transmis de autorităţile de la Chişinău spre expertizare Consiliului Europei, corespunde standardelor internaţionale. Declaraţii în acest sens au făcut membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia, care se află într-o vizită la Chişinău, în cadrul unei întrevederi cu ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Oleg Efrim, relatează tribuna.md. Andras Zs. Varga, membru al Comisiei de la Veneția din partea Ungariei, șeful delegației, a declarat că experţii au remarcat că la elaborarea proiectului de lege s-a ținut cont de opiniile precedente ale Comisiei de la Veneția. „Am rămas impresionați de raportul care a precedat proiectul de lege. Sînt foarte multe lucruri pozitive, acum este important ca Parlamentul să-l voteze“, a remarcat el. Robert Uhl, reprezentantul OSCE, a declarat că „este foarte bine să modifici legislația, dar e mai greu să schimbi cultura din cadrul instituției, pentru că se depun eforturi considerabile din interior pentru a păstra vechile practici. Oleg Efrim a menţionat că în proiectul de lege s-a pus accent pe independența Procuraturii și scoaterea acesteia de sub influența politicului. Potrivit proiectului, acesta urmează să fie numit de Președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, și nu de Parlament, cum este în prezent, și să aibă un singur mandat — de 7 ani.

Foto: trm.md

 

Autor: Octavian Volcu
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google