Naționala Moldovei de Fed Cup a reușit în premieră promovarea în grupa a 2-a Euro-Africană

Adăugat pe: 19 iunie 2017, 11:40
56.jpg

Naționala Moldovei de Fed Cup a reușit în premieră promovarea în grupa a 2-a Euro-Africană. În week-end, tenismenele noastre au învins cu 2-0 reprezentativa Ciprului în finala play-off-ului. Turneul mondial a fost găzduit de capitala Republicii Moldova.

În prima întâlnire, Vitalia Stamat a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Eliza Omirou, scor 6-2, 6-7, 6-4. A urmat ulterior meciul doi la simplu, în care Alexandra Perper nu i-a dat nicio șansă adversarei Eleni Louka, de care a dispus cu un categoric scor de 6-0, 6-2.

 

Cu aceste două victorii, naționala noastră a reușit pentru prima dată calificarea în zona a doua Euro-Africană. Tot în această fază a ajuns și naționala Greciei, care a trecut cu același scor de 2-0 de Finlanda. Tenismenele antrenate de Andrei Andreev au încheiat turneul de la Chișinău cu 11 victorii și nicio înfrângere.

Autor: D
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google