Jefuiau apartamente de lux: Mai mulți tineri din capitală, reținuți

Adăugat pe: 31 iulie 2017, 12:59
Screenshot_257.jpg

Au furat bunuri în valoare de 10 milioane de lei din 10 locuințe de lux. Trei bărbați cu vârstele cuprinse între 30 și 33 de ani au fost reținuți în flagrant de oamenii legii, în timp ce jefuiau  două apartamente din capitală. Indivizii au fost monitorizați de polițiști timp de o lună, timp în care au fost adunate probe care demonstrează vinovăția acestora.

Bărbații, originari din Ucraina și regiunea transnistreană, au închiriat pentru o lună o casă cu două nivele în Chișinău. Aceștia au pătruns în mai multe apartamente de unde au furat bijuterii din aur, bani, icoane şi obiecte de cult, arme de foc și alte bunuri de preț. Ei aveau o schemă bine pusă la punct, iar fiecare își îndeplinea rolul cu mare atenție. 

Toți membrii grupului au antecedente penale, având săvârșite mai multe spargeri de locuințe de lux de pe teritoriul Federației Ruse și al Ucrainei, dar de fiecare dată au reușit să scape de oamenii legii. Unul din indivizi este considerat în lumea interlopă ca fiind cel mai bun specialist în deschiderea lacătelor de uși și a seifurilor de orice tip. În prezent, cei trei sunt arestați pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 12 ani de închisoare. 

Autor: D
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google