Silvia Radu, mesaj pentru Valeriu Munteanu: "Numele dvs. ar putea fi ”Corupție la Primărie”

Adăugat pe: 1 decembrie 2017, 06:14
silvia-radu unimedia.jpg

Primarul interimar Silvia Radu i-a dat o replică liberalului Valeriu Munteanu, care o acuză de uzurpare a puterii la Primărie. Edilul spune că în spatele campaniei de denigrare inițiată de PL și, promovată în mod special de Valeriu Munteanu, stă frustrarea pentru că sunt date peste cap schemele prin care erau scurși banii din Primărie. În context, Silvia Radu a mai declarat că pseudonimul lui Munteanu ar putea fi „Corupție la Primărie” și l-a îndemnat să facă autodenunț la procuratură. „Domnul Valeriu Munteanu minte într-un mod dezgustător și a început o campanie de denigrare a mea. Eu nu fac politică și nu vreau să intru în certuri politice. Cunosc, însă, motivul pentru care mă atacă acest domn. Dacă până acum știam cu toții despre corupția din Primărie, acum eu văd și lucruri concrete. Angajații vin să povestească despre neregulile care s-au întâmplat aici”, a scris Silvia Radu pe pagina sa de Facebook. Mai mult, ea afirmă că vicepreședintele PL ar fi implicat personal în scheme ilegale. ”Domnule Munteanu, știu că nu sunteți străin de multe din schemele prin care se scurgeau banii publici. Numele dvs. ar putea fi „Corupție la Primărie”. Știu că sunteți deranjat pentru că am început curățenia. Știu că sunteți deranjat că nu mai aveți prin cine să faceți aranjamentele. Dacă vreți să faceți cu adevărat un gest civic, atunci duceți-vă și faceți un autodenunț la procuratură. Spuneți-le procurorilor cine sunteți cu adevărat și ce ați făcut de-a lungul timpului”, a scris Silvia Radu pe pagina sa de facebook. Amintim că liberalii au solicitat Procuraturii Generale să deschidă un penal pe numele primarului general interimar Silvia Radu.

 

 

Autor: politics.md
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google