Bugetul capitalei, votat în prima lectură de Ziua României. Reacția consilierilor PL!

Adăugat pe: 1 decembrie 2017, 15:59
cmc.jpg

De 1 decembrie, liberalii din Consiliul Municipal Chişinău au aplicat în privinţa colegilor lor socialişti un procedeu brevetat de Ion Creangă în „Amintirile...” sale. Aidoma lui bădiţa Vasile din povestirea clasicului, scos la clacă şi apoi dus cu arcanul la oaste, nevoia de a adopta bugetul municipal pentru anul 2018 i-a adus pe consilierii PSRM, inclusiv pe cei cu cetăţenie română, în legislativul capitalei. Unde consilierul ales pe listele PL Iurie Topală i-a felicitat la scenă deschisă cu Ziua României.

„Fracțiunea PL se află în sală pentru a vota acest buget în prima lectură anume în ziua de 1 decembrie, Ziua României. Vreau să felicit pe toți consilierii, consilierii socialiști care dețin cetățenie română și pe toți ceilalți îi felicit mult și le doresc celor care încă nu au reușit să o primească, să fie toți cetățeni ai Ţării Mari. De aceea noi vom susține bugetul în prima lectură, pentru că se votează într-o zi așa însemnată”, a spus Topală.
Ulterior, supus votului, proiectul a fost votat în prima lectură de 32 de consilieri.

Potrivit proiectului bugetului municipal pentru anul 2018, sunt preconizate venituri în mărime de 3,621 miliarde de lei și cheltuieli – 3,901 miliarde de lei. Deficitul bugetar de 279,6 milioane de lei va fi acoperit de împrumuturi externe și interne. Veniturile pentru anul viitor sunt în creștere cu 264,7 milioane de lei, sau cu 7,9%.
În ceea ce privește cheltuielile, cei mai mulți bani vor fi achitați pentru învățământ (1,860 miliarde de lei), transportul și gospodăria drumurilor (700,2 milioane de lei), gospodăria locativ-comunală (341,1 milioane de lei), protecția socială (309,6 milioane de lei). Cei mai puțini bani – pentru ocrotirea sănătății (74,4 milioane de lei) și diverse (68,9 milioane de lei).

De precizat, că și în Parlament azi a fost înregistrată o situație când deputata liberală Alina Zotea i-a felicitat cu Ziua României deputații din fracțiunea PSRM ce dețin cetățenia română: Ala Dolința, Corneliu Furculiță, Anatolie Labuneț, Ghenadi Mitriuc, Radu Mudreac și Adrian Lebedinschi.

Foto: deschide.md

Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google