Maia Sandu consideră că semnarea Declarațiilor de Unire îi ajută pe socialiștii lui Igor Dodon

Adăugat pe: 2 martie 2018, 09:39
Sandu-Maia.jpg

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu este convinsă că Declarațiile simbolice de Unire, semnate de mai multe localități din R. Moldova, inclusiv Consilii raionale, îi ajută pe socialiști în perspectiva alegerilor parlamentare. Totuși, acesta admite că nu le poți interzice oamenilor să facă ceea ce simt.
„Aceste Declarații de Unire nu au consecințe juridice. Faptul că se semnează aceste declarații nu schimbă lucrurile în nici un fel. Pe de o parte oamenii marchează Centenarul Unirii, dar pe de altă parte arată că nu mai cred în acest stat. Toți înțeleg că Unirea poate avea în urma unui referendum, în cadrul căruia majoritatea cetățenilor din R. Moldova și România vor vota pentru. Deocamdată nu sunt premize pentru ca să se întâmple asta”, a declarat Sandu în cadrul unei emisiuni televizate.
Aceasta mai admite că într-un an electoral sunt și din cei care vor să profite de pe urma oamenilor care semnează aceste Declarații simbolice de Unire. „Sunt oameni care au semnat din convingerile lor sincere aceste Declarații. Pe de altă parte e o luptă pentru acest segment unionist. E un lucru normal până la urmă. Mă întreb dacă în aceste partide sunt oameni care cred în Unire sau doar să folosească acest segment pentru a ajunge în Parlament”.
Maia Sandu a mai adăugat că aceste Declarații ajută socialiștii lui Igor Dodon, care au „contraatacat” cu Declarații de statalitate. „Desigur îi ajută pe socialiști, pentru că nu poți interzice oamenilor să facă alegerea așa cum cred”, a conchis lidera PAS.
Amintim că până acum circa 80 de localități din R. Moldova au semnat declarațiile simbolice de Unire cu România.

Foto: telegraph.md

Autor: ziarulnational.md
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google