Vlad Plahotniuc îi răspunde dur unui reprezentant OSCE, care a făcut declarații ofensatoare la adresa R. Moldova și a moldovenilor

Adăugat pe: 13 martie 2018, 14:13
plahotniuc telegraf.jpg

Liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a taxat dur declarațiile reprezentantului OSCE pentru Transnistria, Franco Frattini, care, într-un interviu pentru presa rusă, a declarat că solicitarea țării noastre privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei este una desprinsă de realitate. Potrivit liderului PDM, afirmațiile oficialului sfidează memoria colectivă și rațiunea noastră ca stat suveran și sunt ”fie nechibzuită, fie cinică”.

”Noi, în Moldova, avem o zicală: dacă nu poți ajuta, cel puțin nu dăuna. Vreau să le amintesc tuturor că noi suntem un popor care a trăit o tragedie cumplită acum 26 de ani. A fost război aici, am pierdut vieți omenești, au rămas femei văduve și copii orfani, ne-a fost divizată țara. Iată de ce, orice declarație care ne sfidează memoria colectivă și rațiunea noastră de a fi, ca stat suveran, este fie nechibzuită, fie cinică. Îi aducem la cunoștință domnului Frattini, precum și tuturor celor interesați de acest subiect, că, pentru Republica Moldova, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul nostru este și va rămâne o prioritate, pe care sperăm să o sprijine în continuare comunitatea internațională, inclusiv Federația Rusă. Respectiv, mizăm pe o abordare cât mai neutră și profesionistă din partea OSCE”, a punctat Plahotniuc

Liderul democraților a mai spus că au mai fost astfel de situații în trecut, când din ambiția unor funcționari internaționali de a marca un succes formal în rezolvarea conflictului, s-a încercat impunerea semnării anumitor documente în dezavantajul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
”Dar nu înțelegem de ce acum, când înregistrăm pentru prima dată în ultimii 15 ani progrese reale în apropierea ambelor maluri ale Nistrului, eforturile noastre și progresul autentic în negocieri sunt zădărnicite prin declarații conjuncturiste și subversive. Înțelegem preocuparea Dumnealui în promovarea unor mesaje, care ar asigura în continuare susținerea, inclusiv financiară, pentru OSCE din partea Rusiei, însă, atenționăm, că asemenea mesaje spuse la Moscova sau oriunde, pot avea cel mai dăunător efect pentru rezolvarea problemei transnistrene”, a adăugat președintele partidului de guvernare.

Plahotniuc a mai adăugat că asemenea declarații nechibzuite pot bloca și deturna definitiv progresele în negocierile curente, mai ales în condițiile în care dialogul dintre Chișinău și Tiraspol a avansat foarte mult în ultima perioadă.

Foto: telegraph.md

Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google