DE LA FILE VECHI, LA DIGITALIZARE

Adăugat pe: 3 mai 2018, 13:08
arhiva.gov.md.JPG

De la frunzăritul foilor învechite, la butonarea tastelor pe calculator. Aproximativ 250 de mii de file păstrate în dosarele Arhivei Naționale pot fi accesate prin intermediul sistemului electronic. Documentele reflectă istoria bisericilor din Basarabia anilor 20-40 ai secolului XIX și sunt cele mai accesate de cercetători, spun reprezentanții instituției.

 

Nu vor mai fi oferite acele dosare, care sunt deja digitalizate, în versiunea originală în sala de studiu. Ceea ce înseamnă că ele vor fi protejate, nu vor fi deteriorate în continuare. Hârtia este fragilă și, la fiecare atingere, riscăm să deteriorăm fila”, a declarat ION VARTA, directorul Serviciul de Stat de Arhivă.

 

Reprezentanții companiei estoniene, care au implementat sistemul, susțin că, după ce au instalat softurile și au contribuit la scanarea actelor și selectarea metadatelor incluse într-un model de căutare, au donat instituției câteva echipamente tehnice, care vor facilita extinderea procesului de digitalizare și pentru celelalte documente.

 

GIEDRIUS CVILICAS, directorul companiei estoniene a precizat că după încheierea lucrărilor ”oamenii vor putea veni la Arhiva Națională și vor avea acces la documente care îi va ajuta să înțeleagă de unde provin și ce s-a întâmplat în trecut. Ei vor putea lucra cu documentele: să le scaneze, să introducă metadata și să crească toată baza de date aici”.

 

Angajații Arhivei Naționale spun că, grație acestui proiect, munca a devenit mai plăcută și mai puțin anevoioasă. ”Custozii nu vor mai fi nevoiți să pregătească dosarele voluminoase pentru cercetători”, a menționat VERA IOVU, custode-șef al Arhivei Naționale.

 

Transpunerea informației de pe documentele originale de arhivă pe suport electronic a redus semnificativ timpul de analiză. Dacă până acum cercetătorii pierdeau în van câteva luni pentru studiul individual al dosarelor, acum își pot găsi documentul dorit în doar câteva minute.

 

Modernizarea a fost posibilă grație suportului generos al Guvernului Estoniei. Investiția a costat aproximativ 160 de mii de euro, Serviciul de Stat de Arhivă beneficiind de trei proiecte de digitalizare a documentelor.

 

Autor: noroc TV, foto: arhiva.gov.md
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google