Mai multe grădinițe din țară rămân închise din cauza lucrărilor de reparație

Adăugat pe: 3 octombrie 2017, 09:08
gradinite.jpg

27 de grădinițe din țară rămân închise din cauza lucrărilor de reparații nefinisate, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, informează MOLDPRES. Mariana Goraș, șef adjunct la Direcția învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, a precizat că „în toate aceste instituții continuă lucrările de reparații începute în vară. Astfel, grupele pregătitoare din grădinițe își desfășoară activitatea în incinta gimnaziilor locale sau a școlilor primare, iar copiii din celelalte grupe continuă să rămână acasă până la deschiderea instituțiilor preșcolare. Potrivit informațiilor din teritoriu, majoritatea grădinițelor vor fi redeschise începând cu 1 noiembrie curent." La rândul său, șeful adjunct al Direcției educație, tineret și sport din mun. Chișinău, Viorica Negrei, a menționat că în Capitală nu funcționează trei grădinițe din cele 158 existente. „Instituțiile sunt închise din cauza lucrărilor de reparații capitale sau la blocul alimentar. Astfel, două dintre grădinițe vor fi deschise peste două săptămâni, iar a treia încă nu se știe exact când își va relua activitatea, până atunci copiii fiind direcționați la instituțiile preșcolare din apropiere”, a mai spus Viorica Negrei. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în Republica Moldova activează aproximativ 1500 de grădinițe.

Alte știri după tagul: Ministerul Educației,Culturii și Cercetării

Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google