Instalatorii de colectoare solare din Moldova vor fi instruiți

Adăugat pe: 5 octombrie 2017, 07:56
panouri-solare-termice.jpg

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) va finanţa un proiect de îmbunătăţire a competenţelor instalatorilor de colectoare solare din Republica Moldova. Această înţelegere a fost atinsă în cadrul reuniunii anuale dedicate dezvoltării economiei verzi în oraşe, care a avut loc la Viena. Surse din cadrul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică au relatat că la eveniment a participat directorul instituţiei, Alexandru Ciudin. Astfel, Agenţia urmează să identifice experţi care vor instrui instalatorii de colectoare solare. Aceştia vor beneficia de un curs teoretic şi practic de întărire a capacităţilor în domeniul montării şi instalării colectoarelor solare, în baza unui program de studii special elaborat în acest sens. Autorităţile îşi propun să plaseze aceste instalaţii într-un loc vizibil, astfel încît cetăţenii să poată înţelege cum lucrează şi care este eficienţa lor.Acţiunile respective se vor desfăşura în cadrul proiectului "Consolidarea capacităţilor locale privind producţia colectoarelor solare în Republica Moldova", care deja se implementează în ţară şi are o valoare totală de 273,6 mii euro.

Autor: infotag.md
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google