Fostul deputat Iurie Bolboceanu a fost plasat în arest pentru 30 de zile

Adăugat pe: 21 martie 2017, 11:04
88.jpg

Judecătoria sectorului Centru a emis ieri, 20 martie, mandat de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele fostului deputat Iurie Bolboceanu, reţinut săptămâna trecută pentru trădate de patrie şi spionaj împotriva Republicii Moldova.

Informaţia a fost confirmată pentru IPN de către Cristina Popovici, ofițer de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale.

După emiterea deciziei, fostul demnitar a fost plasat în izolatorul de detenţie preventivă al Comisariatului General al Poliţiei. Avocații lui Iurie Bolboceanu pot contesta decizia Judecătoriei Centru în termen de 10 zile la Curtea de Apel.

Fostul deputat riscă până la 20 de ani de închisoare. Procurorul pe caz, Anatolie Pitel a spus luni, în cadrul unui briefing de presă, că timp de aproape un an şi jumătate, Iurie Bolboceanu a furnizat informații de interes major despre Republica Moldova unui serviciu de spionaj străin. Urmărirea penală a început în octombrie anul trecut. Iurie Bolboceanu a fost reţinut vineri 17 martie, pentru 72 de ore. Duminică 19, martie, fostului deputat i-a fost înaintată învinuirea.

Autor: Ana-Maria
Taguri:
PDM | deputat | retinut
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google