






Meteorologii au emis Cod galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabile în perioada 28 iunie – 1 iulie. În acest interval, temperaturile vor ajunge până la +38 de grade Celsius. Totodată, temperaturile minime nu vor coborî sub 20°C, caracteristică specifică nopților tropicale, transmite MOLDPRES
Astfel, pe 28 și 29 iunie, zona de nord și parțial centrul țării se vor afla sub cod galben de caniculă, cu temperaturi de până la +33...+35 de grade Celsius. Totodată, în sudul și parțial centrul țării, temperaturile vor urca și mai mult, cu maxime de până la +36...+38 de grade Celsius.
În același timp, valul de căldură se va intensifica în zilele de 30 iunie și 1 iulie, atunci când în partea de nord a țării va intra în vigoare Cod portocaliu de caniculă, iar sudul țării va fi sub Cod roșu de caniculă, cu temperaturi care vor urma până la +39...+41 de grade Celsius.
Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, temperaturile minime se vor încadra în nopți tropicale, care nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.
În aceste condiții, cetățenii sunt îndemnați să evite expunerea la soare în intervalul orelor de vârf, să consume frecvent lichide, să evite efortul fizic intens în aer liber și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.
Foto: Moldpres