Prietenii unirii, mai mulți ca niciodată

Adăugat pe: 4 iunie 2017, 16:17
1249.jpg

Mai bine de 100 de senatori şi deputaţi români, constituiţi recent în Grupul „Prietenii Unirii”, îşi propun să impulsioneze schimburile culturale între cele două maluri de Prut şi procesul de înfrăţire a localităţilor din România şi Republica Moldova. Politicienii și-au stabilit agenda de lucru pentru următoarele trei luni, în cadrul ședinței de lansare a grupului, care a avut loc la Palatul Parlamentului din București.

 

Oficialii români s-au angajat să soluționeze problemele pe care le întâmpină tinerii din Republica Moldova în procesul educaţional din România. „Prietenii Unirii” intenţionează să elucideze şi aspectele ce prezintă dificultăți în procesul de redobândire a cetățeniei române. Un alt obiectiv este stimularea cooperării interinstituționale în ceea ce privește Republica Moldova.

 

În acelaşi timp, aducerea unei contribuţii substanţiale în accelerarea procesului de înfrăţiri între localităţile din România şi cele din Republica Moldova, dar şi a schimburilor culturale dintre populaţia din stânga Prutului şi cea din dreapta Prutului, prin intermediul programului „Cunoaşte-ţi Ţara” sunt alte obiective asumate spre îndeplinire de grupul Prietenii Unirii.

 

De asemenea, parlamentarii vor participa la marcarea corespunzătoare a Centenarului Marii Uniri, moment care trebuie să includă Basarabia, ca parte integrantă din statul român interbelic. Grupul intraparlamentar „Prietenii Unirii”, care a sprijinit mişcarea unionistă de pe ambele maluri de Prut, a funcţionat şi în legislatura 2012 - 2016.

Autor: D
Înregistrare

sau conectați-vă utilizând

Google