18.000 de contoare inteligente vor fi instalate cu sprijinul Italiei și PNUD

18.000 de contoare inteligente vor fi instalate cu sprijinul Italiei și PNUD

Încă un lot de contoare inteligente va fi instalat la 18.000 de consumatori, cu sprijinul Italiei și PNUD. Acesta completează livrarea din a doua etapă a peste 14.000 de contoare inteligente. Astfel, 32.000 de contoare inteligente vor fi instalate pe parcursul anului 2025 la consumatorii din perimetrul rețelei de distribuție Centru-Sud de către Premier Energy Distribution și în zona de distribuție Nord de către RED Nord, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Energiei, în anul 2024 au fost instalate 3000 de contoare. Alte 25.000 de contoare vor fi instalate în 2026. Astfel, până în 2027, 60.000 de gospodării urmează să fie dotate cu contoare inteligente, ceea ce reprezintă 4,3% din totalul de 1,4 milioane de consumatori de electricitate.

Proiectul este implementat de Ministerul Energiei, cu sprijinul PNUD Moldova și finanțare din partea Guvernului Italiei. Scopul inițiativei este eficientizarea consumului de energie, echilibrarea rețelei și alinierea la standardele europene.

Contoarele inteligente oferă multiple avantaje pentru consumatori și operatorii de sistem. Acestea permit măsurarea exactă a consumului de energie, eliminând necesitatea citirii manuale și oferind posibilitatea tarifării diferențiate. De asemenea, ajută la detectarea automată a defecțiunilor și reducerea timpului de intervenție în cazul problemelor din rețea.

Foto: Moldpres