






Cancelaria de Stat urmează să facă o evaluare a tuturor contractelor de consultanță, să se asigure că acestea corespund nevoilor instituțiilor și livrează produse de calitate. Măsura a fost anunțată astăzi de președinta Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, comunică MOLDPRES.
Oficialul a subliniat că, în procesul de integrare europeană, este nevoie de resurse suplimentare și sprijin extern pentru a ajuta instituțiile în activitatea lor.
„Suntem într-o cursă contra cronometru pentru îndeplinirea angajamentelor europene. Dar, preocupați de acest efort intens, nu avem voie să pierdem din vedere alte lucruri importante. Acesta este un test de integritate și de onestitate pentru noi și trebuie să îl trecem, demonstrând prin acțiuni că nu ne-am abătut de la valorile etice”, a declarat Maia Sandu.
În acest context, șefa statului a anunțat „o curățenie generală” în rândul celor care au încălcat legea.
„Avem obligația să ducem Republica Moldova în Uniunea Europeană. Este un drum prea important și am făcut prea multe eforturi pentru a-l rata. Trebuie să reparăm toate greșelile, să facem curățenie în instituții - mă refer la conducerea acestora - și să restabilim încrederea oamenilor în angajamentul nostru de a construi un stat corect și o țară liberă și europeană”, a punctat Maia Sandu.
Președinta Maia Sandu a anunțat astăzi un set de măsuri ce vizează revizuirea criteriilor de numire a persoanelor în funcțiile de conducere și consolidarea controlului asupra întreprinderilor de stat. Acțiunile au fost prezentate în contextul scandalului de la MoldATSA.
Foto: Moldpres