






Curtea de Apel a menținut sentința de condamnare a președinților Oficiilor Teritoriale Dondușeni și Fălești ai fostului Partid Politic „Șor”. Aceștia au fost condamnați anterior la câte patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpații au acceptat cu bună știință, în perioada iulie–octombrie 2022, finanțarea partidului din partea unui grup criminal organizat, în sumă totală de peste 2,5 milioane de lei. Mijloacele financiare au fost utilizate pentru remunerarea participanților la proteste organizate de partid, precum și pentru plata salariilor necontabilizate ale membrilor oficiilor teritoriale.
În privința președintelui organizației teritoriale Dondușeni, instanța a dispus confiscarea sumei de peste 1,5 milioane de lei. Acestuia i-a fost aplicată măsura arestului preventiv, fiind luat sub strajă din sala de judecată.
Pentru președintele organizației teritoriale Fălești, instanța a dispus confiscarea unei sume de aproximativ un milion de lei, fiind anunțat în căutare. Termenul executării pedepsei cu închisoare urmează a fi calculat din momentul reținerii acestuia.
De asemenea, prin decizia primei instanțe, cei doi au fost privați de dreptul de a desfășura activități privind organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice, precum și de dreptul de a fi membri ai formațiunilor politice, pentru o perioadă de patru ani.
La fel, instanța a menținut sechestrul aplicat în faza de urmărire penală.
Decizia este executorie din momentul pronunțării, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni.
Foto: Moldpres