






Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, și comisara europeană pentru Mediu, Reziliența Apei și Economie Circulară Competitivă, Jessika Roswall, au vizitat stația de epurare a apelor uzate din satul Căpriana, raionul Strășeni, obiectiv realizat în cadrul unui proiect de infrastructură finanțat de Uniunea Europeană, relatează MOLDPRES.
Vizita a avut loc după finalizarea proiectului de construcție a rețelelor de canalizare în localitățile Căpriana, Gălești și Scoreni. Deși infrastructura a fost dată în exploatare concomitent în toate cele trei sate, oficialii au ales să viziteze stația de epurare din Căpriana, unde au fost prezentate lucrările executate.
În cadrul proiectului, în satul Căpriana au fost construiți cinci kilometri de rețea de canalizare și o stație modernă de epurare a apelor uzate. Următoarea etapă prevede conectarea la sistem a celor aproximativ o mie de gospodării din localitate.
Noua infrastructură va permite tratarea eficientă a apelor uzate, contribuind la reducerea poluării, protejarea râurilor din apropiere și conservarea ecosistemelor din Codrii Moldovei.
Valoarea lucrărilor realizate în Căpriana este de aproximativ 800 de mii de euro, iar costul total al proiectului pentru cele trei localități se ridică la 1,82 milioane de euro.
Proiectul este implementat cu sprijinul Uniunii Europene și al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, iar Guvernul Republicii Moldova a acoperit o parte din contribuția autorităților publice locale.
Foto: Moldpres