






Pacea în Europa, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și proiectele moldo-franceze au fost principalele subiecte ale întrevederii dintre Președinta Maia Sandu și Președintele Franței, Emmanuel Macron. Șefa statului efectuează o vizită de lucru la Paris, pe 10-11 martie, la invitația omologului său francez. Întâlnirea de la Palatul Élysée a reconfirmat sprijinul ferm al Franței pentru securitatea Republicii Moldova, parcursul său european și proiectele de dezvoltare realizate cu asistență franceză, cu beneficii directe pentru cetățeni.
„În aceste vremuri dificile, Franța ne este alături – sprijinindu-ne să ne protejăm pacea, să ne întărim securitatea și să ne apropiem de Uniunea Europeană. Împărtășim viziunea unei Europe unite și puternice, unde fiecare țară își poate decide liber viitorul,” a declarat Președinta Maia Sandu.
În cadrul întrevederii, Moldova și Franța au semnat trei acorduri esențiale:
Cei doi președinți au discutat, de asemenea, despre situația de securitate din regiune, impactul războiului din Ucraina asupra Moldovei și cooperarea economică dintre cele două țări. Președintele Macron a reafirmat angajamentul Franței de a sprijini Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, subliniind că viitorul țării noastre este în Europa.
Declarațiile de presă ale Președintei Maia Sandu pot fi accesate aici.
Foto: Moldpres