






Peste 21 de milioane de călătorii ale cetățenilor Republicii Moldova în Uniunea Europeană au fost înregistrate de la liberalizarea regimului de vize, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în debutul ședinței plenare de astăzi, comunică MOLDPRES.
„La 28 aprilie s-au împlinit 12 ani de la momentul în care Uniunea Europeană a abolit regimul de vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova în spațiul Schengen”, a declarat Igor Grosu.
Speakerul a subliniat amploarea mobilității cetățenilor moldoveni în spațiul european în această perioadă.
„Din 28 aprilie 2014 și până în prezent, peste 2,7 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova au beneficiat de acest regim, fiind înregistrate aproape 21 de milioane de călătorii în Uniunea Europeană”, a precizat Grosu.
În acest context, șeful Legislativului a îndemnat cetățenii să aprecieze beneficiile acestui regim.
„Mai mult ca niciodată, este important să prețuim această libertate și să vorbim în continuare despre avantajele apartenenței la marea familie europeană, pentru că această familie înseamnă libertate de circulație, pace, bunăstare și democrație”, a subliniat Igor Grosu.
„Trebuie să prețuim această libertate”, a conchis speakerul Parlamentului.
Foto: Moldpres