






Un bărbat din Ialoveni a ajuns la spital în urma unui incendiu care a izbucnit în dimineața zilei de 27 aprilie 2026 într-o locuință din satul Rezeni, comunică MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 03:30. Flăcările au cuprins în totalitate locuința, cu o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. La fața locului au intervenit două echipe de pompieri și salvatori, care au reușit localizarea incendiului la ora 05:13 și lichidarea completă la ora 05:34.
Proprietarul casei, un bărbat în vârstă de 63 de ani, a suferit arsuri ușoare la un membru și a fost preluat de Serviciul Medical de Urgență.
În urma cercetărilor efectuate de IGSU, s-a stabilit că incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.
Salvatorii atrag atenția că nerespectarea regulilor de securitate în timpul fumatului poate duce la incendii devastatoare.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2026 au fost înregistrate 51 de incendii provocate de neglijența în timpul fumatului.
Foto: Moldpres