






Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut astăzi, pentru 72 de ore, într-un dosar de corupere activă și pasivă. Cazul vizează organizarea și desfășurarea unor proceduri de achiziții în cadrul întreprinderii, transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), funcționarul ar fi pretins și primit în mod sistematic mijloace financiare ce nu i se cuvin de la reprezentantul unui agent economic, pentru a favoriza compania respectivă în cadrul licitațiilor organizate de societate. Astfel, suma transmisă lunar ar fi constituit 10 000 de lei.
Ofițerii CNA și procurorii au desfășurat mai multe acțiuni de urmărire penală, inclusiv percheziții la biroul de serviciu al persoanei vizate și la sediul reprezentantului agentului economic.
În cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate mijloace bănești, presupus transmise pentru luna mai 2026, dispozitive electronice de stocare a informației și documente relevante pentru cauza penală.
Persoana reținută a fost plasată în izolatorul CNA. Acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării persoanelor implicate.
Foto: Moldpres